Timp de citire: 3 minute

Sony Xperia 1 II a ajuns la noi în urmă cu câteva săptămâni. În acest timp, noi ne-am ocupat să testăm smartphone-ul la capacitatea sa maximă. Fiind utilizator de Xperia în trecut, revenirea la originile primului meu smartphone a fost una plăcută.

Terminalul vine cu o construcție solidă din aluminiu și sticlă Corning Gorilla Glass 6, iar design-ul este asemănător cu cel de la Xperia 1 de anul trecut. Avem o singură schimbare sesizabilă, adică poziționarea setup-ului de camere de pe spate. În rest, destul de similare cele două dispozitive.

Display-ul este mare, cu o diagonală de 6.5″ și o rezoluție 4K, cea mai mare de pe piața de smartphone-uri. Din păcate, aici rămânem blocați la doar 60Hz, asta în condițiile în care trend-ul în 2020 a fost acela al ecranelor cu refresh rate ridicat.

Performanța este asigurată de procesorul Qualcomm Snapdragon 865, vârful de gamă al producătorului american de anul acesta. Chip-ul este ajutat de 8GB sau 12GB RAM și 256GB stocare UFS 3.0. Totul rulează smooth, inclusiv jocurile, ceva ce era de așteptat de la un smartphone de top din 2020. De asemenea, un al trend de anul acesta este acela al telefoanelor cu suport 5G. Sony Xperia 1 II nu este o excepție la acest capitol, terminalul bifând acest aspect.

Sunetul este redat prin două difuzoare simetric poziționate. Calitatea conținutului audio este una de top, totul fiind clar și natural. Avem și o funcție Dynamic Vibration care generează un efect de bass profund, însă nu mă dă pe spate. Un lucru ce lipsește de ceva timp de pe majoritatea flagship-urilor este headphone jack-ul. Din nou, aici nu este cazul.

Bateria lui Xperia 1 II este una de 4000mAh. Ar putea părea puțin, însă pe mine mă ține fără probleme o zi întreagă. Alimentarea acumulatorului se face la 21W cu ajutorul încărcătorului din cutie, însă avem aici și suport pentru încărcare reversibilă la 11W.

Camera este selling point-ul lui Sony Xperia 1 II, acest smartphone fiind cunoscut pentru capabilitățile impresionante dovedite de acest smartphone în ceea ce privește fotografia și videografia manuală.

Modul automat nu este impresionant deloc, HDR-ul fiind slăbuț, culorile uneori ciudate, cu nuanțe de mov în loc de gri sau unele foarte spălăcite. Detaliile sunt ok pe modul automat, dar nu iese cu ceva în evidență față de alte smartphone-uri. Aici remarcăm și lipsa unui mod de noapte dedicat sau a unui mod portret pentru camera de pe spate. Se simte că accentul a fost pus aici pe fotografia manuală, însă nu cred că e ceea ce își dorește utilizatorul obișnuit. Nici la video nu sunt impresionat cu stabilizarea, aici fiind una destul de slabă în comparație cu un Samsung Galaxy Note 20 Ultra.

 

Xperia 1 II rulează Android 11 acum, interfața fiind extrem de apropiată de ceea ce oferă Google pe versiunea stock. Aici sunt identificate câteva intervenții minime din partea producătorului japonez precum cele două moduri Pro (video/foto), un game mode, Xperia Assistant sau side gestures. Nimic special la capitolul software. Telefonul se mișcă rapid și nu am observat nici măcar o urmă de lag până acum.

Concluzii

Sony Xperia 1 II este un smartphone foarte bun, pe care eu îl consider ca fiind un cadou pentru pasionații și iubitorii seriei Alpha de camere a producătorului japonez. Deși lipsesc câteva feature-uri ce ar fi utile pentru un end-user, telefonul se descurcă bine la majoritatea capitolelor. Mie mi-a trezit un soi de nostalgie, aducându-mi aminte de fostul meu Xperia Z1.

Îl recomand? Da. Oricui dorește un smartphone ce face lucrurile diferit sau unui pasionat de fotografie/videografie i-aș recomanda acest smartphone din tot sufletul. Mie mi-a plăcut, indiferent de neajunsurile menționate mai sus.

Mi l-aș cumpăra? Poate.

Preț & disponibilitate

Terminalul poate fi găsit la următoarele magazine online:

  • eMAG – 4999 de lei
  • Altex – 4999 de lei
  • Sony – 4999 de lei

Vă invităm să vizionați recenzia video a acestui smartphone utilizând link-ul de mai jos.