Am avut ocazia de a mă juca, timp de două săptămâni, cu noul Samsung Galaxy Watch 3, primit în teste în cadrul programului Orange Smartphone Tester. Părerile mele sunt mixte privind acest ceas. Mi-aș fi dorit să spun că îmi place foarte mult, dar nu este chiar așa.

Bineînțeles, are și acest smartwatch punctele sale tari, dar cu siguranță se puteau face mult mai multe îmbunătățiri. Despre toate acestea urmează să vorbesc în continuare, pe capitole.

Construcție & design

Să începem cu capitolul construcție. Este unul foarte important și cred că sunt mulți oameni care sunt de acord cu mine.

Carcasa ceasului este realizată din oțel sau din titan. Acestea sunt materiale rezistente, pe care vă puteți baza. Ecranul vine cu protecție Gorilla Glass DX, care a rezistat cu bine în cele 3 săptămâni de când mă joc cu Watch 3.

Mi-a plăcut foarte mult includerea unei rame rotative, care oferă un avantaj la navigarea prin meniuri. Este mai ușor și mai rapid decât swipe-ul obișnuit. Ceasul vine și cu două butoane pe partea dreaptă, unul pentru acasă, Bixby și aplicații recente, cu o dungă roșie pe el pentru diferențiere, iar al doilea este unul pentru back.

Ceasul este certificat cu standardul militar MIL-STD-810G pentru rezistență și durabilitate. De asemenea, Samsung Galaxy Watch 3 vine și cu certificare IP68 pentru rezistență la apă și praf (până la 50m).

Cureaua din pachet este realizată din piele artificială și este comodă. Aceasta nu provoacă iritații atunci când purtați ceasul la mână.

Cât despre design, ceasul este frumos. Este arătos și are personalitate. Ecranul este rotund, iar aprecierea acestei forme diferă de la persoană la persoană, fiind mai mult o chestie de preferințe. Este puțin cam gros, drept să vă spun, dar nu greu. Samsung Galaxy Watch 3, în varianta de 45mm, cântărește 53.8g.

Display

Am ajuns să discutăm și despre display. Acesta este unul de 1.4″, Super AMOLED, cu o rezoluție de 360 x 360 pixeli. Acesta are o luminozitate foarte bună în orice condiții. Culorile sunt vibrante și plăcute ochiului.

Display-ul vine cu protecție Gorilla Glass DX și cu suport pentru funcția Always On Display. Luminozitatea poate fi reglată pe 15 niveluri. Ecranul este cu siguranță o bilă albă pentru Samsung Galaxy Watch 3. Experiența de utilizare a acestuia este una de top și nu o spun doar eu, ci și amicii mei.

Confort

Ceasul Samsung Galaxy Watch 3 este destul de confortabil. Cureaua este realizată din materiale de calitate, care nu irită pielea în timpul purtării smartwatch-ului. Ceasul în sine nu este nici el greu, ceea ce îl face să pară că a “dispărut” de pe mână, deși el este încă acolo.

L-am folosit și la sală și trebuie să spun că mi-a fost ușor să fac exercițiile cu el. Despre tracking vorbim mai târziu puțin. Totuși, mă deranjează grosimea acestuia, de 11.1mm. Am pățit să fiu de mai multe ori pe punctul de a lovi ceasul de ceva. Noroc de reflexe.

Performanță

Samsung Galaxy Watch 3 este porpulsat de procesorul Exynos 9110, fabricat pe o arhitectură de 10nm. Acesta este unul dual-core, iar grafica este asigurată de un GPU Mali-T720.

 

Din păcate, ceasul a avut episoade de lag destul de urât. Nu știu dacă e un caz izolat sau nu, dar uneori ecranul se face negru când intru în aplicații. Ultima dată când l-am luat cu mine la sală, am încercat de 2 ori să pornesc tracking-ul pentru activitatea fizică pe care o desfășuram, dar a mers abia a 3-a oară.

Am pățit ca după ce am încărcat ceasul să meargă foarte greu prin widget-uri, ceva ce nu s-a întâmplat niciodată cu Garmin-ul meu. Bizar.

Din nou, posibil să fie un caz izolat al meu, dar nu sunt sigur. Cert este că, atunci când merge bine, nu ai ce să îi reproșezi. E în regulă dacă puteți să treceți cu vederea acest lucru. Eu nu pot să fac acest lucru.

Procesorul este ajutat de 1GB RAM și 8GB de stocare.

Sunet

Dacă vă întrebați de ce am inclus și sunetul aici, ei bine, Samsung Galaxy Watch 3 vine cu difuzor și microfon pentru apeluri și muzică. Puteți asculta liniștiți muzică de pe ceasul dumneavoastră.

 

În apeluri se aude bine. Eu am vorbit de câteva ori pe el și nu m-a dezamăgit. Nimeni nu s-a plâns de calitatea apelurilor, ceea ce e bine. E o bulină albă pentru Samsung Galaxy Watch 3.

Volumul difuzorului este destul de tare, mai ales că aici e vorba despre un ceas. E foarte bun pentru atunci când rămâi fără baterie la telefon. Este capabil să se conecteze și cu căști wireless, iar sunetul este redat clar și cu latență scăzută.

Conectivitate

Când vine vorba despre conectivitate, aici avem ceva avantaje. În primul rând, pe Samsung Galaxy Watch 3 avem suport pemtru eSIM, ceea ce este excelent. Puteți să uitați de telefon cu ajutorul acestui smartwatch.

Pe lângă asta, aici avem și suport pentru Wi-Fi 802.11 b/g/n, Bluetooth 5.0, GPS și NFC. Nu avem port USB pe acest model.

Baterie & încărcare

Cât despre baterie, aici avem o capacitate de 340mAh. Sună bine? Nu este. Cel mai dezamăgitor lucru la acest ceas este bateria. Nu am reușit să scot mai mult de o zi și jumătate de autonomie. Nici măcar nu l-am utilizat foarte agresiv. Garmin-ul meu ține lejer 3 – 4 zile.

Problema e că se și încarcă destul de încet. E drăguț faptul că se încarcă wireless și pot folosi funcția “Reverse wireless charging” de pe Note 20 Ultra. Totuși, încărcarea se realizează în aproximativ 2 ore și, având în vedere acest lucru, aș prefera să-l las la încărcat noaptea.

Totuși, dacă-l las la încărcat noaptea, trebuie să neg existența funcției pentru sleep tracking. Vai, Tudor! Păi și când ai vrea să îl încarci? Bună întrebare! Dimineața mă trezesc pe la 8 și îl pun la încărcat, după care nu-l bag în seamă până pe la ora 11. Baterie complet încărcată, o nouă zi fascinantă. Sunt bun poet, dar nu sunt căutat.

Ceea ce mi s-a părut că e cam nasol la încărcător e mufa USB-A. Știți, la Note 20 Ultra primești un încărcător cu mufă USB Type-C. Nu prea se pupă cele două intrări. A trebuit să folosesc încărcătorul de la un Samsung mai vechi, care are port USB-A. Ciudată mișcare din partea Samsung.

Software

Am ajuns să discutăm despre software. Tot aici voi include și discuția despre tracking și măsurarea activităților fizice.

Samsung Galaxy Watch 3 rulează Tizen OS 5.5. Avem parte de multe widget-uri, multe moduri de personalizare, o gamă variată de Watch Face-uri, jocuri, muzică etc. Totul e bine organizat. Mi-a plăcut să folosesc Tizen când nu avea lag. Da, lag. Am discutat și mai devreme despre acest aspect. Nu știu dacă e vina sistemului de operare sau a componentelor hardware, deci am zis să discut despre asta, pe scurt, aici.

Îmi place sincronizarea rapidă dintre telefon și ceas. Și conectarea este rapidă, ceea ce este, din nou, o bilă albă pentru Galaxy Watch 3. Totuși, există o aplicație care se sincronizează destul de greu. Este vorba despre “Weather”. Dacă sunt pe Wi-Fi sau conectat prin Bluetooth, nu contează. Tot va lua cel puțin 30 de secunde să se sincronizeze vremea pe ceas.

Să discutăm puțin și despre tracking. Well… E ok. Nu e la nivelul unui Garmin și asta o spun ca utilizator de Garmin. Unul chiar la jumătate de preț față de Galaxy Watch 3. Totuși, e decent. Eu l-am folosit la sală și, pe durata antrenamentelor, el măsoară numărul de calorii arse, câte minute a durat activitatea, de la ce oră până la ce oră și bătăile inimii. Garmin-ul meu reușește, într-un fel sau altul, să măsoare, spre exemplu, și numărul de repetări al unui exercițiu sau timpul în care ai făcut pauză.

Oricum, pentru step tracking la plimbări prin oraș e ok. Totuși, măsurarea bătăilor inimii este precisă, la fel ca cea a oxigenului din sânge. Stresul este și el măsurat bine și primim și un set de exerciții pentru respirație, care ajută la diminuarea acestuia. Da, aici stă bine. Chiar foarte bine. Păcat că bateria nu prea ține cu el. Dacă setați măsurarea continuă a stresului și a bătăilor inimii, mai mult de o zi nu de autonomie nu obțineți. De fapt, posibil ca nici măcar atât.

Tot la capitolul software vreau să vorbesc și despre Bixby. Este un asistent vocal ok, pe care îl văd binevenit pe un ceas. Mi-a dat seama că întreb des cum este vremea și o rog pe Bixby să creeze reminder-uri. Nu este prea rapidă, așa că ar trebui să-i dați ceva timp până să ia comenzile.

Aplicațiile pentru controlarea acestui ceas sunt bine organizate, iar experiența de utilizare este una foarte bună. Sincronizarea se realizează rapid, ceea ce este, din punctul meu de vedere, o bilă albă pentru Samsung Galaxy Watch 3. Aici puteți să vă comparați rezultatele activităților fizice cu alți oameni, puteți vedea toate informațiile adunate de ceas și aveți posibilitatea de a personaliza watch face-uri sau de a descărca altele noi din Galaxy Store.

Preț & disponibilitate

Am ajuns să discutăm și despre preț. La Orange, ceasul Samsung Galaxy Watch 3 costă 2510 de lei. Este un preț bun? Nu știu. Depinde de dumneavoastră să trageți această concluzie.

Concluzii

Samsung Galaxy Watch 3, un smartwatch cu care am avut o relație de tip LOVE & HATE. Mi-au plăcut câteva chestii la el. Construcția, design-ul, display-ul, personalizarea sistemului de operare, suportul pentru eSIM și includerea unui microfon și al unui difuzor sunt niște puncte forte pentru acest ceas.

Minusurile nu prea mă fac să nu fiu convins de ceea ce poate face ceasul acesta. Bateria mică, încărcarea lentă, tracking-ul pentru activități fizice destul de slab și faptul că are lag din când în când îl trag în jos.

Ok, Tudor. Dar merită cumpărat? Răspuns: da și nu. Dacă deja aveți un telefon Samsung, atunci merită. Sincronizarea cu telefonul este rapidă, îl puteți încărca cu ajutorul funcției “Reverse wireless charging” (dacă aveți un telefon high-end) și stă bine pe partea de notificări.

Dacă nu aveți un smartphone Samsung, puteți să îl luați în considerare, dar înainte de a lua decizia finală privind achiziția, căutați și alternative la acesta. Dacă nu vă place ceea ce oferă alți producători de ceasuri de pe piață, puteți să îl luați pe Galaxy Watch 3. Nu vă va dezamăgi, dar consider că se pot găsi alternative ceva mai ok.

În final, ceasul Samsung Galaxy Watch 3 primește din partea Techway nota

8

Apreciem foarte mult feedback-ul și vă invităm să ne lăsați opiniile voastre legate de această recenzie în comentarii.