Cu toții așteptăm lansarea viitorului Xiaomi Mi 11, care urmează să aibă loc luni. Totuși, în timpul rămas, compania a prezentat un teaser cu un telefon concept ce adoptă un ecran de tip „quad-curved waterfall display”. Mai exact, display-ul terminalului este curbat la 88 de grade pe toate laturile, renunțând astfel la ideea de butoane sau porturi.
Acest concept, mai exact design-ul său, face parte din planul producătorului de a scoate pe piață un terminal unibody ce testează limitele ecranului. E interesant să vedem astfel de idei ingenioase, însă nu suntem siguri de cum va arăta varianta finală. Imaginile prezentate par să indice faptul că se optează pentru mici decupaje fine.
Ideea de display „quad-curved” am văzut-o și la Huawei P40 Pro anul trecut, terminal cu care ne-am jucat și noi. Dacă nu sunteți fani ai ecranelor curbate, telefonul concept prezentat de Xiaomi nu va fi pentru voi.
Un reprezentant din cadrul companiei susține că dispozitivul prezentat este unul real, fiind acum în teste în interiorul companiei. Se pare că telefonul este rezultatul a 46 de idei și schițe, iar o posibilă lansare viitoare a acestuia este momentan necunoscută. Nu știm dacă va avea aceeași soartă ca Mi Mix Alpha, un terminal cu design deosebit, care acoperea aproape tot telefonul cu display.
Mai multe detalii despre device-ul quad-curved ar putea fi prezentate pe data de 8 februarie, în cadrul lansării globale a seriei Mi 11.