„Pentru Xiaomi este îmbucurător faptul că pe data de 12 martie, instanța a impus Departamentului de Apărare al Statelor Unite ale Americii să înlăture implementarea sau aplicarea desemnării Xiaomi ca o Companie Chineză Militară Comunistă. În urma prescrierii ordinului, instanța a anulat integral și cu efect imediat restricțiile Ordinului Executiv 13959 impuse cetățenilor SUA de a achiziționa titluri de valoare Xiaomi și cerința ca aceștia să își cedeze acțiunile.
Xiaomi reiterează faptul că este o corporație publică, pe acțiuni, condusă independent, care le oferă consumatorilor produse electronice doar pentru scopuri civile și pentru uz comercial.
Xiaomi consideră că decizia de a fi desemnată drept o Companie Chineză Militară Comunistă este arbitrară și tendențioasă, iar judecătorul a fost de acord cu punctul de vedere al companiei.
Xiaomi își va continua demersul și va cere instanței ca această desemnare să fie declarată ilegală și să fie înlăturată complet.”, au declarat reprezentanții Xiaomi.
Așadar, în urma acțiunilor luate de compania Xiaomi în urma trecerii acesteia pe lista neagră, Statele Unite ale Americii au decis că sancțiunile ce urmau să fie impuse trebuie eliminate complet. Prin urmare, Xiaomi va continua să colaboreze cu toți partenerii săi globali pentru a ajuta clienții să se bucure de o viață mai bună prin intermediul celor mai noi tehnologii.