Timp de citire: < 1 minut

ASUS a anunțat viitoarea lansare a seriei Zenfone 8. Prezentarea telefoanelor ar urma să aibă loc pe data de 12 mai. Odată cu teaser-ul legat de telefon, ASUS a mai anunțat un detaliu ce a atras atenția jurnaliștilor din întreaga lume.

Publicitate

Compania a transmis că ne vom aștepta la un smartphone care este „big on performance”, adică foarte performant, dar „compact in size”, adică cu dimensiuni reduse. La performanță știm deja unde trebuie să ne gândim, adică la procesorul Qualcomm Snapdragon 888. Iar cât despre forma compactă, au existat deja mai multe zvonuri legate de un posibil Zenfone 8 Mini.

Acesta ar fi primul pas făcut de un producător de telefoane cu Android pentru a readuce pe piață telefoane compacte. Am văzut o astfel de abordare și din partea Apple, cu iPhone 12 Mini, însă telefonul nu s-a bucurat de același succes ca frații săi mai mari. Nu ne rămâne decât să așteptăm și să vedem ce are ASUS de oferit.

Suntem curioși

Ați prefera un telefon compact în viața de zi cu zi?

Da
Nu