Timp de citire: 10 minute

O zi ne mai desparte de lansarea noilor telefoane de la OnePlus, 8 și 8 Pro. Cu această ocazie vă oferim un scurt istoric al seriilor precedente. Vom vorbi despre greșeli, apariția lui OxygenOS și multe altele.

Publicitate

În 2013 doi angajați Oppo au luat decizia de a-și construi propria companie, cu viziunea de a oferi prin smartphone-urile sale ceea ce consumatorul dorea: un design frumos, preț mic, putere și un software rapid. Așa a luat naștere OnePlus, companie înființată de Pete Lau și Carl Pei, companie ce se află sub umbrela BBK Electronics.

OnePlus One

OnePlus One debuta în 2014 ca fiind un Flagship Killer, la un preț de numai 299$ și avea la bord cel mai bun procesor de la acea vreme, Snapdragon 801, fiind un competitor pentru telefoanele Samsung de la acea vreme. Acesta rula Cyanogen Mod, dar din cauza problemelor cu aceștia, OxygenOS și-a făcut apariția. Telefonul se lansase cu Android 4.2.2 KitKat și a sfârșit cu 6.0.1 Marshmallow.

Cei doi se așteptau să vândă maxim 50.000 de telefoane, dar supriza a fost că la finalul anului 2014 aceștia vânduseră 1 milion de smartphone-uri OnePlus One.

OnePlus One

OnePlus 2

OnePlus 2 a fost produsul unei companii care crescuse prea mult într-un timp prea scurt. Acesta a fost considerat de mulți produsul cel mai slab făcut de companie. Acesta era mai mult un upgrade al lui OnePlus One, unul mediu, așa cum sunt de obicei seriile T. Acesta venea cu baterie mai bună, display mai bun, procesor nou, cameră mai bună etc. Acesta a fost și primul OnePlus care sosea cu un senzor de amprente. Cu toate acestea, suportul NFC a fost retras din motive necunoscute. El se lansa la 329$.

Cu toate astea, OnePlus 2 s-a vândut. La finalul lunii august 2015 OnePlus anunța 2 milioane de rezervări pentru telefon.

OnePlus 2

Fact: Numele de cod pentru OnePlus One a fost „bacon”, dar la OnePlus 2 au lăsat creativitatea și l-au numit „oneplus2”.

OnePlus X

OnePlus X a fost mai mult un experiment al companiei. El se lansa în 2015. Carl Pei a spus că va exista un singur flagship, OnePlus 2, în 2015. Așa a și fost. OnePlus X a fost primul OnePlus cu display Super AMOLED. Acesta avea un alert slider, care a devenit un element ce nu poate lipsi de pe un telefon OnePlus. Telefonul avea sticlă atât pe față cât și pe spate. Au fost fabricate și 10000 de unități cu spate ceramic. Telefonul avea un preț de pornire de 400$. Ciudat pentru că OnePlus 2 se vindea la 329$ și era un smartphone mult mai puternic, OnePlus X fiind un fel de mid-range.

OnePlus X

OnePlus 3

OnePlus 3 a fost smartphone-ul regândit al companiei. El se lansa cu un corp din aluminiu, premium, cu display Super AMOLED, niște salturi foarte mari la performanță și camere mai bune. Au ajustat fingerprintul, devenind cel mai rapid de la acea vreme, au reintrodus suportul NFC și au reparat problemele de compatibilitate cu USB-C pe care le avea OnePlus 2, care s-a lăsat cu o baterie mai mică decât pe OnePlus 2.

OnePlus 3 se lansa cu Android 6.0.1 Marshmallow și a sfârșit cu, atenție, Android 9.0 Pie.

Odată cu OnePlus 3 a debutat și cunoscutul Dash Charger care a fost utilizat pe toate device-urile până la OnePlus 7 inclusiv. Acesta încă depășește viteza altor încărcătoare precum cele din cutia Google Pixel-urilor sau încărcătorul lui iPhone 11 Pro.

Telefonul a fost lansat la prețul de 399$.

OnePlus 3

OnePlus 3T

OnePlus 3T era debutul seriei T de la OnePlus. Aceasta aduce de obicei upgrade-uri pentru modelele non-T. Acest telefon rezolva problema bateriei de pe OnePlus 3, aducând un plus de 400mAh. Acesta se lansa la prețul de 439$, cu Android 6.0.1 Marshmallow și a sfârșit cu Android 9.0 Pie.

OnePlus 3T

OnePlus 5

OnePlus 5 a sosit în mod neașteptat deoarece lumea se aștepta să vadă un OnePlus 4. Motivul pentru care această cifră a fost nefolosită a fost acela că în China oamenilor le este frică să rostească cuvântul „patru” pentru că seamănă cu „moarte”. Acest telefon venea pentru prima dată pe un OnePlus cu o cameră duală, una de 16MP și una de 20MP telephoto. OnePlus au lucrat cu DXO pentru camera lui OnePlus 5. El avea un preț de pornire de 479$.

OnePlus 5 se lansa în 2017 cu Android 7.1.1 Nougat și momentan a ajuns la 9.0 Pie. OnePlus promite lansarea lui Android 10 pentru el și fratele său despre care vom scrie mai jos.

OnePlus 5

OnePlus 5T

OnePlus 5T este telefonul pe care l-am deținut personal. Acesta debuta în 2017, în luna noiembrie, ca upgrade pentru OnePlus 5. OnePlus 5T a fost primul pas al companiei pentru adoptarea unui display fără margini. Modelul venea cu un ecran cu un aspect ratio de 18:9, așa cum era la modă la acea vreme. OnePlus 5T a fost și primul OnePlus care a avut fingerprint-ul pe spate. Acesta avea un preț de pornire de 499$.

Telefonul se lansa cu Android 7.1.1 Nougat, spre nemulțumirea fanilor care așteptau Android 8, update pe care telefonul l-a primit foarte repede și a ajuns la Android 9.0 Pie. Așa cum am precizat la OnePlus 5, compania a promis să ofere Android 10 pentru aceste device-uri.

OnePlus 5T

OnePlus a avut pentru prima dată o colaborare cu Star Wars, lansând OnePlus 5T Star Wars Edition.

OnePlus 5T Star Wars Edition

OnePlus 6

Telefonul se lansa în primăvara lui 2018, având la bord cel mai nou procesor de atunci, Snapdragon 845. Acesta avea să fie primul telefon cu notch lansat de compania chineză. Prima rundă de publicitate pentru acest device a avut un impact negativ, dar oamenii au primit cu drag telefonul după ce greșelile fuseseră reparate. OnePlus a vândut 1 milion de smartphone-uri OnePlus 6 într-o singură lună.

Telefonul se lansa cu Android 8.1 la bord, fiind prima dată când OnePlus introducea gesturile de navigare pe device-urile sale, ajungând în prezent la Android 10, urmând să piardă suportul odată cu Android 11 sau 12.

OnePlus 6 era o schimbare de look. Acum telefonul era un sendviș, cu fața și spatele de sticlă și margini de aluminiu. Telefonul introducea pentru prima dată un finisaj mat pe spate, ce avea o rezistență sporită împotriva amprentelor.

OnePlus 6

Telefonul avea un preț de pornire de 529$.

OnePlus 6 se bucura și el de o ediție limitată Avengers, cu acente aurii și spate ce imită fibra de carbon. De asemenea, atât cutia cât și accesoriile erau speciale, specifice Avengers.

OnePlus 6 Avengers Edition

OnePlus 6T

OnePlus 6T debuta în luna octombrie a anului 2018. Acesta aducea ceva cu totul nou: a fost primul OnePlus care adoptase un fingerprint integrat în ecran. Nu era cel mai rapid, dar nici încet. Totodată, compania a renunțat la notch-ul de pe OnePlus 6, unul măricel, pentru un notch micuț, tip picătură. Telefonul avea o bărbie mult mai mică, făcându-l foarte elegant. Acesta era mai gros decât OnePlus 6, dar aducea și o baterie mai mare: 3700mAh.

OnePlus 6T debuta cu Android 9.0 Pie, ajungând în prezent la Android 10, urmând să sfârșească cu Android 12 la bord.

OnePlus 6T

OnePlus 6T a fost și primul telefon care a fost vândut la o rețea din US, T-Mobile, făcând vânzările acestui smartphone să crească semnificativ.

OnePlus a realizat o nouă colaborare, de data aceasta cu McLaren. A luat naștere modelul OnePlus 6T McLaren Edition, ce venea într-o cutie diferită, cu o carte despre istoria celor două companii. Avea un finisaj interesant, cu fibră de carbon sub sticla de pe spate și cu margini portocalii în nuanța Papaya Orange de la McLaren. Tot atunci debuta și primul încărcător de 30W de la OnePlus, ce urma să-i ia locul încărcării Dash. În cutie mai exista și o husă specială cu aspect de fibră de carbon, dar și o mostră din prima fibră de carbon folosită pe o mașină McLaren. Acesta era cel mai scump model al producătorului chinez, debutând la prețul de 699$. Pe lângă cele menționate, device-ul venea pentru prima dată cu 10GB RAM pe un OnePlus.

OnePlus 6T McLaren

OnePlus 6T a fost primul telefon din serie care a venit fără mufa jack și a avut parte de o culoare mai deosebită, Thunder Purple.

OnePlus 6T Thunder Purple

OnePlus 7

OnePlus 7 debuta în 2019 alături de fratele său despre care vom vorbi mai jos. Acesta era un upgrade pentru OnePlus 6T, sau cel puțin așa era văzut de fanii OnePlus. A fost ultimul telefon din serie care sosea cu Dash Charge (nu mai exista Dash pentru că au avut probleme cu numele, dar mulți oameni cunosc această denumire). Avea la bord noul Snapdragon 855, difuzoare Dolby Atmos și o cameră de 48MP. Acest telefon a fost o surpriză deoarece a păstrat prețul de lansare al predecesorului, OnePlus 6T.

OnePlus 7

OnePlus 7 Pro

OnePlus 7 Pro a debutat alături de fratele său, OnePlus 7, în mai 2019. Acesta era un telefon cu totul și cu totul nou. A fost primul telefon care a introdus ecranele cu refresh rate mare pe telefoanele main stream, oferind un ecran de 90Hz numit Fluid AMOLED. A fost primul telefon care venea cu stocare UFS3.0 la bord, deși aceasta trebuia să se lanseze odată cu Samsung Galaxy Fold. Acest telefon adoptase o cameră pop-up pentru a oferi un ecran edge to edge. A fost primul telefon de la OnePlus care venea cu un ecran QHD+, unul dintre cele mai bune la momentul acela. Telefonul a debutat la prețul de 699$, dar asta nu i-a oprit pe fanii OnePlus să îl cumpere. Tot atunci OnePlus introducea două noi culori, Nebula Blue și Almond.

OnePlus 7 Pro Nebula Blue

OnePlus 7 Pro a avut și o ediție care aducea pentru prima dată pe un OnePlus un chip 5G, vândută în UK prin rețeaua EE.

Acest telefon aducea pentru prima dată difuzoare Dolby Atmos, suport HDR10+, un sistem de camere triplu, cu un senzor principal de 48MP. De asemenea, atunci OnePlus a introdus pentru prima dată încărcarea Warp 30 ce era un lucru binevenit la capacitatea de 4000mAh a bateriei lui OnePlus 7 Pro.

OnePlus 7 Pro Almond

OnePlus 7T

OnePlus 7T debutează în septembrie 2019 alături de OnePlus 7T Pro, amândouă fiind upgrade-uri ale modelelor precedente.

OnePlus 7T a fost cu adevărat o surpriză. Acest telefon venea cu un ecran de 90Hz FullHD+, 128GB stocare și o culoare nouă numită Glacier Blue, un fel de Nebula Blue mai deschis la culoare. Acest model oferea un sistem de camere triplu, cu senzor principal de 48MP, cameră telephoto cu zoom 2x și o cameră ultra-wide. Seria 7T aducea noua încărcare Warp 30T care era mai mult un upgrade software decât unul hardware. Telefonul a fost primul lansat cu Android 10 din fabrică și venea la un preț de 599$.

OnePlus 7T

Telefonul sacrificase camera pop-up ce oferea un ecran edge to edge pentru o scădere de preț, adoptând un notch de tip picătură. Acesta era probabil cel mai mic astfel de notch implementat vreodată pe un smartphone. Telefonul venea la bord cu noul Snapdragon 855+, spre deosebire de OnePlus 7 și 7 Pro ce aveau un Snapdragon 855.

OnePlus 7T Pro

OnePlus 7T Pro debuta alături de OnePlus 7T, fiind o schimbare minoră a lui OnePlus 7 Pro. Telefonul venea cu o baterie puțin mai mare de 4085mAh (față de 4000mAh pe OnePlus 7 Pro), o poziționare diferită a senzorilor pentru focalizare de pe spate, o culoare nouă, Glacier Blue, încărcarea Warp 30T și noul Snapdragon 855+. În afară de aceste schimbări minore, telefoanele sunt aceleași.

OnePlus a luat o decizie tare stranie și anume aceea de a vinde doar modelul 7T în US, deși se putea comanda și versiunea specială McLaren a lui 7T Pro.

Telefonul venea într-o singură variantă de culoare la prețul de 749$.

OnePlus 7T Pro

De asemenea, colaborarea cu McLaren și-a făcut din nou simțită prezența, fiind lansat modelul OnePlus 7T McLaren Edition, model ce avea un design mai deosebit, cu margini de culoarea Papaya Orange, aspect de fibră de carbon pe sub sticlă și o husă specială în pachet.

OnePlus 7T Pro McLaren Edition

OnePlus 8 & 8 Pro

OnePlus 8 și 8 Pro sunt device-urile ce vor debuta mâine, 14 aprilie, la ora 18, într-un eveniment online, fapt ce se datorează COVID-19. Telefoanele vor fi cele mai scumpe din istoria companiei, dar vor fi și echipate cu 5G la bord. Despre ele noi am mai scris și vă vom lăsa link-uri la articole mai jos.

OnePlus 8 Series – Glacial Green

Link-uri utile:

Evenimentul de lansare poate fi văzut live aici mâine, 14 aprilie, începând cu ora 18. Așteptăm părerile voastre legate de noile device-uri și accesorii în comentarii!