Google se pregătește să lanseze noi produse în această vară, printre care se vor afla și Google Pixel 4a și 4a XL. Pe lângă acestea, compania americană pare să mai vină și cu un nou dispozitiv de streaming media. Se spunea că acesta ar fi un succesor pentru Chromecast Ultra, dar nu pare chiar așa.
Conform diverselor leak-uri, Google pregătește lansarea unui dispozitiv cu Android TV cu numele de cod „Sabrina”, dispozitiv ce va putea transforma un TV obișnuit în unul smart. Va fi echipat hardware pentru a suporta sistemul de operare al companiei americane. Acesta se va putea conecta prin HDMI la device-uri, acesta oferind puterea de a le transforma în Smart TV-uri.
Pentru aceasta a fost pregătită și o telecomandă remote, foarte simplă și elegantă. Din păcate, cel puțin din ceea ce se vede în imagini, aceasta pare să nu ofere butoane dedicate pentru YouTube, Netflix, Amazon Prime etc, ci doar un singur buton dedicat pentru Google Assistant.
Mai avem parte și de un nou UI pentru Android TV. Acesta este mai simplu și mai elegant. Avem un carusel pe mijloc unde primim și recomandări pentru video-uri/filme/seriale, dar și un nou design pentru asistentul vocal.
Așteptăm să vedem lansarea celor de la Google. Până atunci ne rămâne doar să vă întrebăm: Ce părere aveți?