Timp de citire: 2 minute

Mi Watch Lite a ajuns în mod oficial în România. Smartwatch-ul vine în trei variante de culoare, alături de 5 curele diferite. Avem aici peste 120 de watch face-uri, dar și o funcție ce permite personalizarea temei, astfel putându-se adapta ușor oricărui stil.

Publicitate

Ceasul este dotat cu un ecran TFT de 1,4 inch ce poate ajusta automat luminozitatea. Avem aici 11 moduri sport care vor fi de folos fiecărui utilizator ce dorește să monitorizeze mișcările în timp real și să își seteze obiective pentru a îmbunătăți rezultatele antrenamentelor.

Un lucru interesant este faptul că ceasul vine cu GPS + GLONASS, iar senzorii inteligenți sunt preciși în ceea ce privește măsurarea traseului, traiectoriei, vitezei, distanței și a caloriilor arse. De asemenea, avem aici și funcții pentru monitorizarea ritmului cardiac, fiind echipat cu senzor PPG ce poate măsura bătăile inimii 24/7. Monitorizarea somnului și exercițiile de respirație reprezintă alte două funcții importante ale acestui smartwatch.

Bateria rezistă până la 9 zile, aici fiind regăsit un acumulator de 230mAh. Încărcarea completă a lui Mi Watch Lite se realizează în două ore. Avem aici și rezistență la apă până la 5ATM (~50m), ceea ce va asigura durabilitatea în timp a acestui ceas.

Preț și disponibilitate

Xiaomi Mi Watch Lite poate fi găsit la următoarele magazine online: