Seria OnePlus 9 a companiei chinezești se apropie cu pași repezi de lansarea din luna martie. Fiecare săptămână ne aduce noi detalii despre viitoarele telefoane ce vor compune acest line-up. Un prototip al lui OnePlus 9 ajunsese să fie vândut pe eBay la un moment dat, iar astăzi descoperim imagini reale cu OnePlus 9 Pro.
Telefonul se lasă fotografiat în metroul din China, multe prototipuri fiind fotografiate aici. Nici OnePlus 9 Pro nu a scăpat, terminalul fiind surprins în imagini reale de cineva. Remarcăm faptul că OnLeaks a oferit randări precise în ceea ce privește telefonul, deci îl felicităm.
Terminalul vine cu un ecran curbat Fluid AMOLED de 6,7 inch și rezoluție Quad HD+, aici adăugându-se și suportul pentru refresh rate adaptiv de 120Hz. Observăm și faptul că device-ul vine cu o cameră selfie mai discretă, de 3,8mm, ascunsă în colțul din stânga.
Spatele este unul frumos, cu un modul de camere agresiv, ce adăpostește un setup de tip quad-camera, un bliț și un microfon. Senzorul principal ar trebui să fie unul de 48MP Sony IMX689, iar camera ultra-wide ar primi și ea tot un senzor de 48MP, posibil cel principal de pe OnePlus 8 Pro. Pentru seria 9, OnePlus ar putea colabora cu Leica pentru lentilele camerelor.
La interior, OnePlus 9 Pro este o bestie. Avem procesorul Qualcomm Snapdragon 888, cel mai puternic de pe piața de telefoane cu Android, alături de 12 sau 16GB RAM și stocare UFS 3.1. Bateria își păstrează capacitatea de 4500mAh de la predecesor, însă se va încărca rapid la 65W. OnePlus face un pas important și în direcția încărcării fără fir, aceasta ajungând de la 30 la 45W. Desigur, nu vor lipsi difuzoarele stereo și certificarea IP68 pentru rezistență la apă și praf.
Nu există momentan o dată de lansare confirmată, însă zvonurile vorbesc despre luna martie ca fiind cea în care vom vedea prezentat noul line-up. Alături de acestea ar veni și OnePlus 9 și OnePlus 9 Lite, ultimul dintre ele fiind echipat cu noul Snapdragon 870. Pe lângă lansarea telefoanelor, OnePlus ne-ar putea prezenta și viitorul OnePlus Watch, viitorul ceas inteligent al companiei.