Timp de citire: 2 minute

OnePlus 9 este seria companiei ce urmează să debuteze în curând. Deși în alți ani vedeam telefoane OnePlus debutând undeva în luna mai, iată ca anul acesta lucrurile se schimbă, fiind așteptat marele eveniment undeva în luna martie.

Publicitate

Ei bine, nu vă entuziasmați prea mult, căci s-ar putea ca daca de 8 martie să fie, de fapt, ziua în care vom afla data lansării noului lineup al companiei OnePlus. Primul teaser postat de aceștia menționează că “Ceva nou este la orizont”, iar pagina este intitulată Moonshot, făcând aluzie la o navă spațială sau, în context, la o nouă serie de telefoane.

Leak-urile despre viitoarele telefoane OnePlus au apărut pe internet de ceva timp. Ba chiar a existat și un prototip ce a ajuns la vânzare pe eBay.

OnePlus 9 și 9 Pro vor fi două telefoane cu display-uri  mari și rate de refresh de 120Hz, iar modelul Pro vine și cu procesorul Snapdragon 888, o baterie de 4500mAh, încărcare la 65W pe fir și 45W wireless. Cât despre camere, OnePlus ar integra pe acest model un setup format dintr-un senzor ultra-wide, unul wide, unul macro și unul de adâncime.

De asemenea, senzorul principal ar fi unul de 48MP în vreme ce senzorul ultra-wide ar avea 50MP. Un parteneriat cu Hasselblad nu iese din discuție, ceea ce face ca așteptările în ceea ce privește camerele dispozitivului să fie mult mai mari față de anii precedenți.