Timp de citire: < 1 minut

Cu lansarea programată pentru mâine, POCO M3 are deja divulgate câteva informații incluzând design-ul său cu 3 opțiuni de culoare, care are ca  scop atragerea publicului tânăr.

Publicitate

Astăzi publicația 91Mobiles dezvăluie lista de prețuri ce vor fi practicate în Europa pentru POCO M3. Potrivit lor, versiunea de bază cu 4GB RAM și 64GB de stocare va avea un preț cuprins între 149 și 159€ și versiunea cu 4GB RAM și 128GB de stocare va fi între 169 și 179€.

Merită să amintim că potrivit zvonurilor, POCO M3 va rula pe procesorul Snapdragon 662 și bateria sa va fi una foarte generoasă de tocmai 6000mAh, care va suporta încărcare rapidă la 18W. Camera principală ar trebui să fie de 48MP acompaniată de 2 senzori pentru Bokeh și Macro.

Un alt detaliu care a fost prezentat chiar de către companie pe rețelele de socializare este legat de display-ul acestuia care va avea o diagonală de 6.53-inch și rezoluție Full HD+, care incorporează o camera selfie de 8MP sub formă de picătură. Nu avem speranțe la o rată de refresh ridicată.

În orice caz, vom afla mâine la ora 2 când va avea loc lansarea, dacă aceste informații se vor dovedi a fi adevărate.