Timp de citire: 2 minute

TCL este compania care stă în spatele brandurilor Alcatel și BlackBerry. De ce ceva timp aceștia au început să fie cunoscuți și pentru propriile telefoane marca TCL. Cu toate acestea, firma produce și televizoare și încă unele foarte bune.

Publicitate

Pe data de 5 mai compania a organizat o conferință online de lansare pe plan european a televizoarelor 4K TCL QLED 2020, seriile C71 și C81. Acestea vor sosi și la noi în țară, oferind tehnologie de top și prețuri foarte bune. TCL a sosit oficial la noi în țară chiar anul acesta, având o strategie axată pe prețuri bune pentru tehnologii foarte performante. Produsele vor putea fi găsite atât online, cât și în magazinele fizice.

Sursa: smartv.ro

Seria C81 va fi prezentă în diagonale de 55, 65 și 75 de inch, pe când seria 71 va avea variante de 50, 55 și 65 de inch. Prețurile pentru modelele C81 vor porni de la 815 euro, iar cele pentru modelele C71 de la 687 de euro.

TV-urile vor avea panouri Quantum Dot, cu 1  miliard de culori și nuanțe diferite, oferind o experiență de vizionare cinematică. Vom avea parte și de 4K Premium HDR, HDR10+, dar și Dolby Vision HDR. Modelele de 65 și 75 de inch vor oferi și o tehnologie numită 100Hz Motion Clarity, menită să îmbunătățească experiența de vizionare, redând imaginile la 100fps. Vom avea acustică tridimensională, ajutată de Dolby Atmos. Seria C81 va aduce și un sistem de boxe ONKYO 2.1, cu două difuzoare în față și un subwoofer în spate. Televizoarele vor sosi cu Android 9.0 la bord și vor suporta asistenții virtuali Google Assistant și Alexa.