Samsung Galaxy Fold 2 va avea un display de 120Hz și suport pentru stylus

0
1337
Timp de citire: 2 minute

Originalul Galaxy Fold fost a fost un pas imens pentru viitorul smartphone-urilor pliabile însă nu a văzut succesul pe care Samsung și l-a dorit. Astfel compania continuă să cheltuie o mare parte din resurse pentru îmbunătățirea următoarelor telefoane pliabile. Știm că Samsung lucrează la Galaxy Fold 2 și astăzi fondatorul DisplaySearch ne oferă detalii despre display-ul său și nu numai.

Potrivit lui Ross Young, Galaxy Fold 2 va oferi un ecran de 7.59-inch cu o rezoluție de 2213×1689 și o rată de refresh de 120Hz care va utiliza tehnologia LTPO, asemănătoare cu cea folosită pe noile iPhone-uri. Precum la Galaxy Z Flip, Samsung va folosi tehnologia UTG (Ultra-Thin Glass) pentru protejarea ecranului interior.

Aflăm că Samsung inițial dorea implementarea unei camere selfie sub display însă acest lucru nu a fost încă pregătit, motiv pentru care vom avea un decupaj în display asemănător seriei S20. Conform sursei, noul foldabil va avea suport pentru stylus.

Cea mai mare îmbunătățire o va avea însă panoul exterior despre care știm că era destul de mic pentru o utilizare decentă. Astfel că în locul display-ului de 4.6-inch de pe prima generație, Samsung va folosi întreaga suprafață disponibilă pentru a include un panou de 6.23-inch ! Acesta va avea o rezoluție de 2267×819 și o rată de refresh de 60Hz cu un decupaj pentru camera selfie. Interesant este faptul că va utiliza tehonolia LTPS care ar putea rezulta prezența unui panou LCD…

Când și la ce preț va fi lansat viitorul Samsung Galaxy Fold 2 nu este încă clar. Însă sigur va avea debutul anul acesta, prin vară aș zice.