Dacă Redmi 9 care pornește de la aproximativ 700Lei nu se încadrează în bugetul vostru, aflați că pe pagina de facebook Xiaomi Malaysia au fost anunțate telefoanele Redmi 9A și Redmi 9C care promit să ofere ecrane și baterii generoase.

Conform unui poster postat de către aceștia, detaliile complete ale noilor telefoane Redmi vor fi dezvăluite mâine, 30 Iunie. Cum leak-urile sunt inevitabile, Sudhanshu a aflat câteva specificații și ele arată cam așa:

Observăm că toate trec la procesoare MediaTek încă neanunțate, cu litera ”G” în nume, semn că ar trebui să se descurce bine și în jocuri. Mă bucur să văd că varianta de bază acum are din start 3GB RAM și nu 2GB RAM.

Toate au aceleași camere selfie de 5MP și camere principale de 13MP. Redmi 9C fără NFC mai adaugă o camera macro de 5MP și un senzor de adâncime de 2MP. Straniu, versiunea cu NFC a acestuia scapă de camera macro.

 

În sfârșit avem și senzori de amprente pe ele, sau cel puțin pe Redmi 9C. De ce spun asta? Ei bine, publicația playfuldroid a făcut rost de 3 randări oficiale cu Redmi 9A, unde nu vedem un senzor de amprente nicăieri.

Prețurile acestor smartphone-uri nu ar trebui să treacă de 550-600 de lei rămânând niște competitori foarte buni în acest segment de preț. Totuși, le vom afla prețurile oficiale și dotările mâine la lansare.