Acum ceva timp am cunoscut o echipă de oameni ce-și dedică o mare parte din timp pentru promovarea educației juridice. Proiectele asociației VedemJust sunt numeroase, iar unul dintre obiectivele lor a fost acela de a face informațiile de natură juridică accesibile tuturor. Astfel a apărut aplicația Lege-n-Dar. Aceasta ne ține la curent cu noutățile, ne amintește și ne oferă informații în zile importante și ne deschide larg poarta spre cunoașterea legii.
Cu Lege-n-Dar putem învăța despre subiecte de interes, dar putem să și completăm teste pentru a ne evalua cunoștințele. Putem găsi aici și un dicționar de „Legaleză”, dicționar ce ne explică semnificația unor termeni juridici des folosiți.
Pe lângă toate acestea, ne sunt puse la dispoziție videoclipuri informative și un calendar legal, care include toate zilele importante. Astfel, cu ajutorul aplicației putem evita să ajungem într-o situație neplăcută, cauzată de încălcarea în mod conștient sau nu a legii, iar, pe lângă asta, suntem la curent cu semnificațiile zilelor importante din an.
Așadar, Lege-n-Dar este o aplicație utilă pentru oricine. De la copii și adolescenți dornici să învețe lucruri noi, până la adulți curioși și care își doresc să respecte legea. Fiecare informație este prezentată pe înțelesul tuturor, astfel încât cultura generală a fiecăruia dintre noi să se îmbogățească cu ușurință.
Spre exemplu, știați că astăzi, 10.10, este Ziua Mondială împotriva Pedepsei Capitale? Sau că este Ziua Mondială a Sănătății Mintale? Nici eu! Însă aplicația Lege-n-Dar nu a ezitat să-mi amintească de aceste lucruri.
Aplicația Lege-n-Dar este disponibilă gratuit în Play Store și App Store.