Timp de citire: 2 minute

Faptul că marii producători de telefoane s-au concentrat pe display-uri cu diagonale cât mai mari nu este o surpriză. Din acest motiv, majoritatea brandurilor au lăsat un spațiu gol când vine vorba de smartphone-uri cu design compact. Apple a făcut prima mișcare spre readucerea terminalelor mai mici în lumina reflectoarelor cu iPhone 12 Mini.

Publicitate

Conform informațiilor venite din partea OnLeaks, Sony este pe punctul de a ne prezenta un telefon premium ce va face parte din seria Compact. Totuși, alte surse din Japonia indică faptul că acesta nu va fi un flagship, ci un terminal entry-level propulsat de procesorul Snapdragon 480.

Primele randări cu viitorul telefon ne arată un device mic cu elemnte de design întâlnite la telefoanele Xperia din trecut – un ecran înalt, cu un buton dedicat pentru cameră și un setup de senzori așezat vertical. Totuși, spre deosebire de ultimele terminale Xperia, acesta ar putea veni cu un notch tip picătură în locul marginilor simetrice.

Dispozitivul ar trebui să sosească cu un display de 5,5 inch, iar pe spate vom găsi două camere și un bliț LED. Vom descoperi pe terminal și un port audio jack de 3,5mm, ceea ce ne spune că utilizatorii-țintă pentru Sony sunt aceia ce vor să cheltuiască mai puțin pe un telefon nou și nu aceia ce sunt în căutarea unui flagship Android compact.