Samsung a prezentat astăzi noul Galaxy A42 5G, iar acest nou smartphone continuă să introducă conectivitatea 5G printre telefoanele de buget ale companiei. Am mai văzut deja modele precum Galaxy A51 5G, așa că Samsung încearcă să extindă acest standard pe toate telefoanele din gama A.
Galaxy A42 5G a fost prezentat ca succesor al lui Galaxy A41, numai că acesta lasă deoparte dimensiunile compacte și trece la un display de 6.6-inch Super AMOLED. Unul dintre selling point-urile sale mari este conectivitatea 5G, care asigură viteze de descărcări mult mai rapide, precum și o experiență de streaming sau gaming superioară datorită latenței reduse.
Panoul din spate prezintă un design diferit de ce am văzut până acum în seria Galaxy, aducând 4 layere de culori diferite și patru camere poziționate într-un modul pătrat în stânga sus.
Specificațiile camerelor nu au fost dezvăluite oficial, dar zvonurile spun că senzorul principal ar avea 48MP și ar fi acompaniat de alții de 8MP pentru ultrawide, 2MP pentru portrete și 2MP pentru macro.
Toate datele tehnice pentru Galaxy A42 5G vor fi dezvăluite mai târziu în acest an când telefonul va fi lansat comercial. Leak-urile vorbesc despre prezența unui procesor Snapdragon 690, 4GB RAM și o baterie de 5000mAh.
Samsung a spus că acest Galaxy A42 5G va fi cel mai ieftin telefon 5G din portfoliul său. Dacă luăm în considerare faptul că Galaxy A51 5G a ajuns să coste acum în jur de 1.900RON, probabil că acest model va ajunge în România în jurul sumei de 1.500-1.600 RON, ceea ce l-ar face să fie unul dintre cele mai ieftine telefoane cu 5G în România.