Ultima dată când Intel a făcut o schimbare de logo a fost, după căutările mele, atunci când eu aveam 2 ani. Compania a decis ca, după aproape 15 ani, să facă o schimbare legată de branding.

Noul logo a fost prezentat odată cu noua generația de procesoarea Intel Tiger Lake și inițiativa lor Project Evo, despre care vom discuta mai în detaliu într-un alt articol.

Schimbarea acesta vine într-un moment tare ciudat, asta după ce Apple a renunțat la utilizarea procesoarelor Intel pentru MacBook-uri și iMac-uri. De asemenea, Intel începe să piardă ceva teritoriu pe partea de vânzări, compania înregistrând pierderi destul de mari.

Totuși, eu sper ca Intel să revină la ceea ce a fost cândva odată cu lansarea procesoarelor pe arhitectură de 7nm. Până atunci, AMD este într-o poziție excelentă, gata să ia faima și gloria pe care Intel a avut-o cândva.