Bucureștiul a fost ales în urma unui vot, dintr-o listă de alte șapte orașe europene printre care se aflau și Bruxelles, Munchen, Varșovia, Vilnius, Luxemburg și Leon, ca oraș-gazdă pentru Centrul European pentru Securitate Cibernetică.
În finală au ajuns Capitala României și cea a Belgiei, Bucureștiul ieșind învingător cu 15 voturi la 12.
Principala activitate a centrului va fi gestionarea fondurilor pentru securitate cibernetică din bugetele de cercetare ale Uniunii Europene. Vorbim aici despre sume de ordinul miliardelor de euro. Drept consecință, alegerea României ca gazdă pentru acest centru ar putea crește reputația țării la nivel internațional.
Iată ce a declarat Luca Niculescu, ambasadorul României din Franța:
„În urma unui vot la Bruxelles, România este țara care va găzdui nou înființatul Centru European pentru Securitate Cibernetica. Este practic prima agenție europeană care se va instala în tara noastră de când am intrat în UE, în urmă cu aproape 14 ani. Felicitări tuturor celor care au lucrat de multe luni și cu multă hotărâre pentru ca acest lucru să se întâmple: oameni politici, din administrație și diplomați!”, a transmis acesta.
România a devenit anul trecut membru cu drepturi depline al Centrului de Excelență NATO pentru Atacuri Cibernetice.