HMD Global a lansat ieri 3 noi telefoane de buget care sunt exclusive pentru operatorul american Cricket Wireless. Acestea sunt Nokia C2 Tava, C2 Tennen și C5 Endi care pentru prima oară pe lângă numere și litere, ele vin și cu nume proprii.
Nokia C2 Tava și C2 Tennen
Primele două smartphone-uri sunt cele mai ieftine și iau nume diferite în funcție de culoare. Tennen este versiunea gri, în timp ce Tava adoptă culoarea albastră.
Specificațiile lor sunt modeste și includ procesorul MediaTek Helio A22, 2GB RAM și 32GB de stocare cu slot de card. Ecranul este unul de 5.45-inch în format 18:9 cu rezoluție HD+ iar construcția este una de plastic cu un buton dedicat pentru Google Assistant. În spate au un setup dual-camera de 8MP + 2MP (bokeh) iar pentru selfie-uri avem o cameră de 5MP. Pentru a asigura o autonomie decentă există o baterie de 3000mAh și, ca de obicei la Nokia, Android-ul este cât se poate de actualizat, deci avem Android 10.
Nokia C2 Tava va fi scos la vânzare începând de astăzi la prețul de 110$ în varianta de memorie de 2GB + 32GB iar Nokia C2 Tennen o să fie disponibil din 15 Iunie la prețul de 70$.
Nokia C5 Endi
Cel mai ”performant” device lansat ieri a fost Nokia C5 Endi care rulează procesorul MediaTek Helio P22 și vine cu 3GB RAM cu 64GB de stocare. Ecranul său este considerabil mai mare decât al celorlalte 2 având 6.5-inch în format 19:9 și rezoluție HD+ cu un mic notch pentru camera frontală de 8MP. Zic că era mai adecvată o rezoluție FullHD+ pentru că PPI-ul cu rezoluție HD+ la un display de 6.5-inch va fi unul foarte mic…
Bateria este și ea de asemenea crescută la una de 4000mAh cu suport pentru încărcare la 10W. De la un setup dual-camera sărim la unul triple-camera compus dintr-o cameră de 13MP + 2MP (bokeh) + 5MP (ultrawide). Alte specificații includ FM Radio, Bluetooth 5.0, buton dedicat pentru asistentul Google și Android 10 încă din cutie. Smartphone-ul va fi disponibil din 5 Iunie pentru 170$.