Timp de citire: 2 minute

Statisticile din România ne dau o veste destul de bună. 30% di[odcast-uri, un lucru bun și de așteptat, având în vedere popularitatea conceptului și avantajele oferite.

Publicitate

Totuși, deși există conținut pentru aproape toate vârstele, copiii au fost lăsați mai la urmă. Echipa A FOST ODATA vine acum cu o soluție. La sfârșitul acestui an destul de complicat, toți copiii se vor putea bucura de EDUboost, o serie de podcast-uri ce vizează teme interesante precum bunătatea, mediul, voluntariatul și implicarea sociala. Pe lângă asta, suntem învățați și cum ne raportăm la persoanele cu dizabilități, dar și educați financiară.

Podcast de bună creștere

Primul episod realizat de EDUboost vorbește despre un concept destul de greu de ilustrat în cuvinte, dar care ar trebui să ne pună des probleme: bunătatea. Cu ajutorul câtorva personaje din povestea „Povestea puiului de balaur”, copiii vor descoperi o lunge imaginară modernă în care balaurii au locuri de muncă, iar puii acestora își câștigă independența cu ajutorul unui personaj pe care foarte mulți îl așteaptă să sosească: Moș Crăciun. Textul îi aparține scriitoarei și jurnalistei Ioana Baldea Constantinescu, iar vocile care dau viață personajelor din Codrul Înghețat le aparțin Petrei, Anei și lui Valentin Panduru.

Pentru noi, EDUboost este un pas inainte catre un continut modern, pe placul copiilor. Podcast-urile sunt atat de frumos ilustrate sonor incat o sa isi doreasca si parintii sa traga cu urechea – un motiv in plus de reuniune acum, de sarbatori

Măriuca Mihailescu

În fiecare lungă, utilizând site-ul echipei, copiii, părinții și cadrele didactice pot descoperi câte un episod nou din EDUboost. Autorii textelor sunt scriitori, jurnaliști, psihologi sau artiști care scriu cu drag pentru copiii de 6-10 ani.

Rezultatul este clar. Cei mici se vor putea bucura de un nou mod de a învăța: educație prin joc, posibilitatea de a face mai multe lucruri în același timp, dezvoltarea creativității, și dezbateri cu cei dragi pornind de la o mulțime de teme interesante.

EDUboost este pus la dispoziția oricui atât sub formă de stream, cât și ca download. Acesta vine sub formă de podcast pe platformele iTunes și Spotify. Proiectul este susținut de Raiffeisen Comunități încă de la prima idee legată de acest proiect.